Adunarea Generală a Asociaților. Natură juridică. Forme și tipuri. Atribuții By Sebastian Bodu Hotărârile legale ale adunării generale sunt obligatorii și pentru asociații care au lipsit sau au votat contra, nu ca urmare a aplicării principiului pacta sunt servanda [30], ci pentru că legea spune asta în mod expres [art. 132 alin. Adunarea generala a actionarilor (AGA) Societatile comerciale pe actiuni au drept organ suprem de deliberare Adunarea Generala a Actionarilor (AGA). Aceasta este convocata de catre consiliul de administratie, respectiv directorat, sau de catre actionarii societatii, atat timp cat acestia detin o parte semnificativa din capitalul social. Practic, în intervalul 8 mai - 14 iulie 2020, adunarea generală a asociaților în contextul COVID-19 va putea fi ținută potrivit acestor dispoziții specifice. Asta înseamnă că dacă ai luat o hotărâre anterior datei de 8 mai, trebuia să respecți ce scrie în Legea Societăților nr. 31/1990 și în Actul Constitutiv, altfel este Desfășurarea adunărilor generale. În perioada de aplicare a Ordonanței 62/2020, adunările generale ale acționarilor/asociaților pot avea loc, chiar dacă actul constitutiv nu prevede sau interzice, și prin corespondență sau prin mijloace electronice de comunicare directă la distanță. Adunarea Generală a Națiunilor Unite Adunarea Generala poate lua măsuri cu privire la menținerea păcii și securității internaționale în cazul în care Consiliul de Securitate al ONU nu este în măsură, de obicei, din cauza dezacordului dintre membrii permanenți, de a-și exercita responsabilitatea principală. Dacă nu este în Adunarea generală a asociaților (general meeting of shareholders) reprezintă o colectivitate anume organizată de lege care ia, sub rezerva legalității, hotărâri necesare existenței și funcționării societății xUqI2oC.

adunarea generala a asociatilor